Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică și cu numele schimbat în Cenușăreasa, fata ar putea ușor să-și piardă speranța, dar ține la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, „fii bună și ai curaj”. Viața Cenușăresei se schimbă o dată pentru totdeauna când în pădure dă peste un străin chipeș, despre care habar nu are că este chiar prințul regatului. Oare îl va mai întâlni?
Când află că nepotul său este bolnav, un bunic grijuliu crede că îl poate vindeca citindu-i povești dintr-o carte care a fost transmisă din generație în generație până la el. Băiețelul nu este însă foarte fericit că trebuie să-și abandoneze jocurile pe calculator, dar dispoziția sa se va schimba în scurt timp, căci vocea molcomă a bunicului îl va transporta într-un regat situat în afara timpului. Ajuns în ultimul ținut legendar imaginar, micuțul băiețel este contemporan cu eroi de poveste, uriași și prințese, șoricei de dimensiuni uriașe, pirați fără scrupule și multe alte ființe care nu există nici măcar în jocurile pe calculator de ultimă generație.
Inspirat din cartea foarte bine vândută a lui JoJo Moyes, filmul urmărește povestea lui Lou, o tânără dintr-un orășel cam lipsită de perspective, și a lui Will, un bărbat de succes ajuns în scaunul cu rotile după un accident. Will simte că nu mai are pentru ce să trăiască până când o angajează pe Lou ca infirmieră. Pentru a-i dovedi că viața merită trăită, Lou îl ajută să se îndrepte, împreună, către mai multe aventuri.
În viitorul nu foarte îndepărtat, Theodore, un scriitor singur achiziționează un sistem de operare (SO) nou dezvoltat, proiectat să îndeplinească orice dorință a utilizatorului. Spre surprinderea lui Theordore, o relație romantică se dezvoltă între el și sistemul lui de operare. Această poveste de dragoste neconvențională amestecă partea științifico-fantastică cu cea romantică într-o poveste dulce care explorează natura dragostei și modurile în care tehnologia ne izolează și ne conectează pe toți.
Aladdin este un tânăr vagabond care trăiește pe străzile unui oraș aglomerat alături de credincioasa lui maimuță, Abu. Când prințesa Jasmine, speriată de ideea unei căsătorii forțate și sătulă să își petreacă timpul doar în palat, decide să fugă, se strecoară prin piața din vecinătate și îl întâlnește pe Aladdin. La ordinul maleficului Jafar - mâna dreaptă a sultanului - Aladdin este aruncat după gratii și se trezește prins în planul lui Jafar de a aduce orașul la picioarele lui cu ajutorul unei lămpi fermecate. Legenda spune că doar o persoană care poate fi descrisă drept "diamant neșlefuit" poate scoate lampa din Peștera Fermecată. Poate că aladin se potrivește descrierii, dar asta nu-i va fi suficient pentru a o lua pe prințesă de soție, iar legea impune ca tânăra să se căsătorească cu un prinț.
Exact în ajunul celei de-a 65-a aniversări, când cele două fiice ale sale îi pregătesc o petrecere grandioasă, William este lovit de un atac de cord care aproape îi este fatal. În acest moment își face apariția Inevitabilul care se materializează în corpul unui bărbat atrăgător, Joe Black, pe care Susan îl cunoscuse la un restaurant înainte de a fi ucis într-un accident auto. Imediat, corpul său va fi ocupat de Moarte. Deși vine cu intenția clară de a-l lua cu el în Lumea Umbrelor, Moartea întrupată în Joe, se va abate de la misiunea sa când se va îndrăgosti de Susan.
Din negura timpului vine o poveste despre curaj, decepție și destin, povestită la încrucișarea vieților a două femei aflate în luptă cu destinele lor. Războinicul legendar Li Mu Bai și frumoasa Yu Shu Lien, o femeie luptătoare suferă din cauza iubirii nedeclarate. El este de neînvins; ea, superb înzestrată și cea mai apreciată femeie războinică din țara sa. Amândoi au căutat să facă dreptate poporului lor în detrimentul împlinirii personale.
Pe tărâmul Oz, Elphaba, cu pielea verde, ostracizată și neînțeleasă, este forțată să împartă camera cu aristocrata populară Glinda la Universitatea Shiz, iar prietenia improbabilă dintre cele două este pusă la încercare pe măsură ce încep să își îndeplinească destinele respective ca Glinda cea Bună și Vrăjitoarea cea Rea a Vestului.
Anora, o tânără prostituată din Brooklyn, are șansa unei povești ca de basm atunci când îl întâlnește și se căsătorește impulsiv cu fiul unui oligarh. Odată ce vestea ajunge în Rusia, povestea ei este amenințată, pentru că părinții pornesc spre New York pentru a obține anularea căsătoriei.
Frumoasa și tânăra Maleficent trăiește o viață idilică în pașnicul ei regat acoperit de păduri, visând că va deveni o puternică zână făcătoare de bine. Asta până într-o zi când armata unui rege invadator îi atacă semenii și o extraordinară trădare face inima zânei să se transforme în piatră. Setea de răzbunare o împinge pe Maleficent ca, ani mai târziu, să arunce un crunt blestem pe Aurora, fiica succesorului la tron a regelui ce i-a pustiit regatul, dar, pe măsură ce Aurora crește, vrăjitoarea începe să se întrebe dacă nu cumva aceasta deține cheia unui viitor pașnic al întregului ținut...
Andie este o fată de origini modeste, o rebelă care se străduiește să-și găsească locul în cadrul respectabilului Maryland School Of The Arts, fără a-și nega rădăcinile și vechiul ei vis: să se alăture trupei Underground 410 care reunește cei mai buni dansatori de stradă din Baltimore. Chase este cel mai strălucit student al MSA - o vedetă în devenire care dorește să se desprindă de tradițiile și constrângerile dansului clasic. Scopul lui: să-și adune propria echipă pentru a lupta cu 410 într-o mare „bătălie” pe stradă. Atrași irezistibil unul de celălalt, vor reuși Chase și Andie să-și împace ambițiile, visele și dorințele respective?
Emily, fiica unui om de afaceri bogat, sosește la Miami cu aspirația de a deveni dansatoare profesionistă, dar se îndrăgostește de Sean, un tânăr care conduce o trupă de dans specializată în mișcările de tip Flash Mob. Echipa de dans se străduiește să câștige un concurs pentru a obține o sponsorizare importantă, dar tatăl lui Emily amenință să transforme cartierul istoric în care își desfășoară activitatea trupa și să concedieze sute de angajați. Emily i se alătură lui Sean și trupei de dans pentru a protesta și a-l împiedică pe tatăl ei să-și ducă planurile la sfârșit.
Tyler Grange este un delincvent obișnuit, un șmecher al străzii, care dă de belea și trebuie să facă ore de muncă pentru comunitate la un liceu. Tyler nu vrea să aibă nimic de-a face cu elevii, dar se întâmplă să se îndrăgostească de o frumoasă dansatoare. Fata însă vrea să-l atragă în lumea ei. Împotriva tuturor așteptărilor, Ty descoperă că are cu adevărat talent pentru dans.